joi, 20 decembrie 2012

Sezonul veseliei?


Azi am fost al cumpărături în mall, cine mă cunoaşte ştie deja că e începutul unei catastrofe pentru că nu-mi place la cumpărături şi nu-mi place în mall.
Nu am fost după cumpărăturile de Crăciun, că nu mă pasionează, numai că aveam absolută nevoie de ceva care numai acolo se găsea aşa că mi-am luat vitejeşte inima ( ştiu există o latură a doctrinei care pretinde că nu am organul cu pricina) în dinţi, nămeţii în picioare şi am purces spre locaţie.
Amu’ nu ştiu la alţii cum o fi dar când eu ajung în marile aglomerări de oameni mă uită Dumnezeu acolo şi îi aud pe toţi din toate părţile simultan de zici că-s consilier Deanna Troi ( pentru cei care nu au copilărit în cretacic cu mine era un personaj telepat din Star Trek, de aici încolo gugăliţi singuri dacă simţiţi nevoia).
Să revenim deci eram în Auchan şi lumile treceau pe lângă mine în goană disperată după păpuşa aia, musai aia cu rochiţă roz şi sclipici, după crema aia minune care nu numai că îţi şterge ridurile dar în maxim 5 minute de la aplicare devii Afrodita, după ciocolata aia absolut fabuloasă care cred că printre altele conţine un leac pentru cel puţin o boală gravă altfel nu ar costa juma de salariu suta de grame.
Şi în timp ce alergau aşa de nebuni prin magazin, auzeam frânturi de conversaţie, care se amestecau cu muzica din difuzoare şi cu zgomotele înfundate ale cărucioarelor ciocnite pe la colţuri. Pentru că în mintea mea nu era suficient zgomot de undeva de prin subconştient s-a simţit datoare să se alăture şi Celine Dion şoptind suav „So this is Christmas”.
Stop, rewind, oameni buni, vorba lui Ştefan Bănică jr, o faceţi greşit, mă rog cel puţin treaba asta cu Crăciunul e nelalocul ei.
1. Cântecul care se auzea prin hangarul acela că mall nu-i pot spune era ceva cu „Is the season to be jolly” . Pe cuvântul tu de peloponez? Fix în perioada asta trebuie să fiu eu veselă? Dar de ce nu aş fi tot anul 25 de ore din 24, 357 de zile pe an? Cine  a decretat că tre’ să stau încruntată un an de zile, să doresc tot binele din lume caprei vecinului şi cum ajung în perioada Crăciunul miraculos să-mi dispară ridul acela vertical dintre sprâncene, care îmi marchează entuziasmul în faşa vieţii, să-mi expun dantura perfect sclipitoare şi să mă pup creştineşte cu tot cartierul că doar e Crăciunul ?
Ori îs jolly tot anul ori nu-s, dar nu e ca şi cum mi-ai da 200 de grame de veselie pe an să le folosesc musai toate odată  în decembrie că acum e sezonul şi toşţi facem la fel.
2. Să îi luăm lui X setul acela cu parfum şi cremă de ras că tot îi trebuie, să îi luăm şi bunicii nişte ciorapi că nah îi prind bine, să-i cumpărăm copilului colecţia aia cu enciclopedia să se mai culturalizeze că tot nu deschide o carte.
Oricum nu-mi plac cadourile utile, sunt împotriva sărbătorilor în care mama primeşte tigăi şi tata un set de şurubelniţe că oricum le trebuie. Cadourile trebuie să fie ceva ce îţi doreşti mult, extrem de mult, dar pentru că şi tu eşti o fiinţă la fel de „cu picioarele pe pământ” ca şi cei din jur nu-ţi vei cumpăra niciodată că-s bani aruncaţi pe prostii.
De ce să-ţi cumperi şevalet doar nu zace vreun Goya în tine? Frate nu contează dacă la un concurs de pictură cu pisica ea iese pe locul 1, dacă tu te simţi fericit mâzgălind pânza aia cu nişte forme irecognoscibile cumpără-l sau măcar asigură-te că ai cel puţin un prieten suficient de înţelept să-ţi cumpere ceva care te va face fericit.
Ce dacă stai 200 de ore pe săptămână la birou şi poate nu vei avea timp niciodată să foloseşti setul acela de sushi, dacă îl ai în casă eşti oricum cu un pas mai aproape de a-l folosi decât dacă ar trebui să-l şi cumperi de pe undeva în alea 2ore pentru tine pe care le ai pe an.
Iar cadourile de Crăciun mai mult decât celelalte ar trebui să-l facă fericit pe copilul din noi, dap, am trecut de 30 de ani asta nu înseamnă că nu citesc c aceeaşi plăcere cărţi de poveşti, e drept eu am atâta minte încât să-mi cumpăr singură chestii pentru toate personalităţile mele, dar poate mi-ar prinde bine un prieten care să-şi aducă aminte şi de copil nu numai de femeie, sau de profesionist.
3. Suntem la cumpărături de cadouri şi de ornamente şi de mâncare pentru Crăciun. S-au scris foarte multe cântece, poveşti şi poezele pe tema asta din care rezultă că 1) Crăciunul e o sărbătoare; 2) e o sărbătoare a veseliei. Ca atare chiar trebuie să ai aerul acela încrâncenat în vreme ce îţi conduci cu mână de fier căruciorul pe culoarele aglomerate? Chiar trebui să saluţi toţi morţii mă-sii când vă ciocniţi pe acolo? Doar omul nu s-a decis să joace popice cu tine, i-a scăpat namila de sub control şi s-a lovit de a ta. Nu poţi să ridici din umeri şi să zâmbeşti? Nu poţi să stai liniştit la coada de la casă? O să-ţi vină rândul stai calm, nu încuie nimeni mall-ul cu tine înăuntru.
Ptii cât m-am întins nici nu mai ştiu exact de ce m-am apucat de blogul acesta, până îmi aduc aminte zâmbeşte, mâine e Apocalipsa ediţia 2012 şi cum a nimerit în sezonul în care tre’ să fii vesel nu se poate să participăm aşa încruntaţi.

joi, 6 decembrie 2012

Time is not money


Îmi  plac oamenii cu timp liber, am tot respectul pentru cineva care reuşeşte să se organizeze atât de bine încât totul în jurul lui să se desfăşoare în ritmuri de menuet. Recunosc în sinele meu cel mai ascuns visez să ajung la starea asta în care timpul să curgă nici repede nici leneş numai bine cât să mă pot bucura de toate.
Dar unii oameni au prea mult timp. Şi mai ales nu reuşesc să înţeleagă ritmul vieţii celorlalţi.
Aşa că dacă mă vezi alergând în ritm de galop entuziast şi susţinut, cu o robă atârnând nebuneşte în urma mea, dacă vezi că nu am avut timp să ocolesc şantierul ci înfrunt vitejeşte noroiul şi fulgii de zăpadă care cad şi tot cad fără să se sinchisească de umbrela mea, simte-te liber să crezi că mă grăbesc undeva, că pentru  mine alea 5 secunde în care ţi-am strigat un Bună ziua din mers sunt maximul pe care îl pot da.
Te rog, nu te apuca să-mi povesteşti ce mai face bunicul Neacşu de la Dorohoi, în primul rând nici nu-l cunosc pe om, este bunicul cuscrului fratelui tău şiexceptând cazul în care a inventat un mijloc de amânare a Apocalipsei nici nu mă interesează ce face .
De asemenea mă doare în bascheţi la marele fix de aventurile lui Pufinezu’ motanul vostru cel atât de inteligent încât  nu vă decideţi dacă să-l duceţi la Românii au talent sau la Dansez pentru tine, în cel mai bun caz îţi voi recomanda un psiholog genial şi nu al ce emisiune să plantezi necuvântătoarea.
Dacă m-ai întâlnit pe stradă nu înseamnă că e momentul ideal să te alegi cu o consultaţie gratis. Promit că nu voi factura nici dacă suni şi vii ca omul la birou, în ideea faptului că te ştii cu ai mei dinainte de Războiul de Independenţă, ba chiar ai mai multe şanse să emit vreo opinie inteligentă şi care să te ajute în vreme ce îmi odihnesc posteriorul pe scaunul meu rotativ decât în vreme ce telefonul sună înnebunit cu 3 apeluri deodată mai ceva decât traficul din Bucureşti iar eu privesc rugător cu ochi de căţel inteligent un coleg care trece întâmplător pe lângă noi, poate poate în faţa unui terţ care tot zice „Hai să mergem” vei avea bunul simţ să te opreşti.
Pentru toţi cei care au impresia că povestea vieţii lor e mai importantă pentru mine decât să prind autobuzul, că să-i ajut pe ei contează mai mult decât să îmi respect nişte obligaţii proprii, ştiu că sunt repezită, ştiu că vă tai macaroana fără graţie, ştiu că nu dau dovadă de diplomaţia necesară şi  NU îmi cer scuze, că nu am de ce, vă anunţ numai că de azi va trebui să aveţi al voi plasturi dacă vă tentează să-mi risipiţi timpul. Pentru că Timpul nu înseamnă bani, cum cred americanii, Timpul e viaţă.
Sărbători Fericite!